Comisia Europeana studiaza politica de monopol din Windows RT
Dupa evenimentele de ieri, Comisia Europeana pune sub lupa in aceasta perioada practicile Microsoft legate browserele permise pe tabletele cu Windows RT.
Se pare ca Microsoft nu si-a obtinut linistea dupa ce ieri s-a descoperit ca un numar impresionant de utilizatori de Windows 7 cu SP1 nu au vazut, asa cum ar fi trebuit, un ecran pentru a alege alt browser decat Internet Explorer. Acum, Reuteres are informatii ca politica Microsoft de a lasa doar Internet Explorer 10 ca browser in interfata Metro nu este agreata de aceeasi autoritate europeana. Din acest motiv, intreaga filozofie si tehnologie din spatele Windows RT este studiata in detaliu.
Daca in urma cu cateva luni mentionam frustrarile celor de la Google si de la Mozilla legate de aceasta politica, acum se pare ca respectivele frustrari nu au trecut neascultate. Este adevarat, Microsoft a spus la momentul respectiv, intr-o declaratie oficiala, acelasi lucru pe care l-a spus si avocatul companiei acum, din pacate scuza nu a fost plauzibila. „Din motive de durata de viata a bateriei si de probleme de securitate speciale care pot afecta astfel de dispozitive, sunt necesare anumite restrictii legate de browserele terte.”
Desi speram ca Microsoft sa nu fie afectata semnificativ de aceste cercetari, avand in vedere vanzarile iPad-ului si trendul descendent de popularitate al browserului Internet Explorer, Windows RT deja are un start defectuos.